Posted on

Problema transportului elevilor este una dintre principalele cauze ale abandonului școlar din mediul rural, iar investiția în educație trebuie făcută acum, pentru ca rezultatele să fie vizibile mai târziu. Studiul “Costul investiției insuficiente în educație în România” realizat de către UNICEF arată că fiecare leu 1 investit astăzi în educație înseamnă mai târziu în economia țării de 7 ori mai mult. Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede la art. 84 alin. (1) dreptul elevilor de a beneficia de transport redus cu minimum 50%. La alin. (2) al aceluiași articol este prevăzut dreptul elevilor orfani, al celor cu cerințe educaționale speciale și al celor asupra cărora s-a instituit o măsură de protecție specială de a beneficia de gratuitate. Cu toate acestea, dreptul elevilor de a beneficia de reduceri a fost încălcat încă din 1995, întrucât aceste reduceri erau prevăzute și în anterioara lege a învățământului, legislația din domeniul transporturilor devenind din ce în ce mai contradictorie, interesele transportatorilor și ale baronilor locali primând în fața intereselor elevilor. Plafonarea navetei prin introducerea unor tarife maximale a complicat situația transportului, deoarece prin Hotărârea de Guvern nr. 863/2016 au fost introduse sumele maxime ce pot fi decontate elevilor. Tarifele maximale din HG 863/2019 sunt mult mai mici decât prețul real al abonamentele de transport pe care elevii le achiziționează. Drept exemplu, pentru 12 kilometri se pot deconta doar 42 de lei, în condițiile în care un abonament pe ruta Constanța-Cumpăna din județul Constanța costă 190 de lei. După ce, în data de 31 martie a.c., a fost promulgată legea de respingere a Ordonanței de Urgență nr. 51/2019, ordonanță ce a scos transportul județean din sfera serviciilor publice și a făcut imposibilă acordarea de reduceri pentru elevi, urmează să fie adoptat un nou proiect de OUG prin care urmează să se prelungească licențele transportatorilor. Ce înseamnă acest lucru? Prelungirea licențelor face imposibilă încheierea de contracte de serviciu public de către consiliile județene, deci reducerile pentru elevii și subvenționarea de către stat a transportatorilor va fi imposibilă. Pentru toți elevii din această țară și în numele colegilor noștri navetiști, vă solicităm:

● Respingerea noului proiect de ordonanță în vederea asigurării faptului că vor fi încheiate contracte de transport de serviciu public;

● Modificarea art. 105 din Legii Educației Naționale în vederea eliminării contradicțiilor legislative privind autoritatea competentă de a acorda reduceri;

● Abrogarea HG 309/1996 în vederea obligării consiliilor județene de a asigura reducerile pentru elevi, astfel simplificând cadrul legislativ;

● Abrogarea HG 863/2016 și modificarea noțiunii de tarife maximale din Legea educației naționale, pentru ca elevii să poată beneficia de decontarea integrală a navetei;

● Adoptarea unor norme de aplicare a deciziei Curții Constituționale a României nr. 657/2019 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a sintagmei “pe bază de abonament”, cuprinsă în art. 84 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel încât să nu prevadă niciun plafon pentru reducerile elevilor la transport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *