Posted on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația
Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) trag un semnal de alarmă cu
privire la ordonanța care oferă gratuitate elevilor la transportul județean și condamnă ferm lipsa
de transparență de care au dat dovadă autoritățile.

Joi, 14 mai a.c., Raluca Turcan, viceprim-ministrul României, a afirmat, în urma ședinței de Guvern,
faptul că problema transportului județean al elevilor a fost rezolvată, în urma adoptării unei ordonanțe de
urgență.

Subliniem ideea că nu s-a ținut cont de principiul transparenței decizionale, elevii nefiind consultați cu
privire la această ordonanță și, mai mult decât atât, proiectul acestei ordonanțe de urgență nu s-a aflat pe
ordinea de zi a ședinței de guvern, fiind aprobată fără o consultare pe text cu beneficiarii direcți.

Mai mult decât atât, asociațiile de elevi au pus pe masă problema transportului județean în momentul în
care Guvernul a fost învestit, dar a existat o inactivitate și o lipsă de interes care a întârziat soluționarea
problemei.

Amintim că pentru a rezolva problema transportului județean este nevoie ca Hotărârile de Guvern nr.
309/1996 și 863/2016 să fie abrogate și că prelungirea licențelor transportatorilor vor face imposibile
acordările de facilități pentru elevi, întrucât transportul va fi exclus din sfera serviciilor publice, urmând să opereze în regim comercial. Adică, efectele pe care OUG 51/2019 le-a avut asupra transportului
județean, cele asupra cărora asociațiile de elevi au atras atenția înainte de adoptarea ordonanței.

Eliminarea Hotărârii de guvern cu nr. 309/1996 simplifică cadrul legislativ, astfel încât obligația
consiliilor județene să nu mai fie contestată, iar anularea Hotărârii de guvern nr. 863/2006 va face
posibilă decontarea integrală a abonamentelor sau a biletelor de transport.

În urma anulării celor două acte normative, menționăm că trebuie luată o serie de măsuri pentru a
debloca transportul județean. Este necesară modificarea articolului 105 din Legea educației naționale
nr.1/2011, în vederea eliminării contradicțiilor legislative privind autoritatea competentă de a acorda
reduceri și adoptarea unor norme de aplicare a deciziei Curții Constituționale a României nr. 657/2019,
referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a sintagmei “ pe bază de abonament” cuprinsă
în art. 84 alin. (3) din Legea educației naționale nr.1/2011, astfel încât să nu prevadă niciun plafon pentru
reducerile elevilor la transport. Toate acestea vor oferi posibilitatea consiliilor județene de a încheia
contracte de serviciu public, unde să fie prevăzute reducerile/gratuitatea elevilor la transportul județean,
fără a exista alte contradicții legislative.

Așadar, o nouă ordonanță de urgență care oferă gratuitate elevilor doar pare să rezolve problema, în
realitate complică situația, având în vedere faptul că trebuie creat cadrul legislativ necesar prin abrogarea
celor două hotărâri și prin încheierea de contracte de serviciu public de către consiliile județene.

Asociațiile de elevi din țară solicită Guvernului României să vină cu măsuri concrete care să
rezolve problema transportului județean, astfel încât “soluțiile” propuse să poată fi puse în aplicare
și elevii să nu fie afectați!

“Chiar dacă această ordonanță pare că rezolvă problema cu care ne confruntăm de mai bine de doi ani
de zile, nu valorează nimic și va rămâne o simplă ordonanță aruncată într-un teanc de hârtii. Sunt necesari mai mulți pași pe care i-am tot menționat, abrogarea celor două hotărâri, încheierea
contractelor de serviciu public, modificarea Legii educației naționale, care să permită acordarea de
reduceri și să poată pună în practică ceea ce ordonanța prevede. Am transmis Guvernului un document
cu toți pașii pe care trebuie să îi facă pentru a putea respecta legea și a oferi această facilitate elevilor.
Faptul că nu a existat niciun fel de consultare publică, ne ridică și mai multe semne de întrebare și
suntem curioși să vedem cum mai exact va fi posibilă acordarea gratuității” -Andreea-Sabina Spătariu,
președinte AEC

“Dovadă a incapabilității Guvernului, contrar misiunii pe care aceștia au stabilit-o la începutul
mandatului în ceea ce privește educația din România este soluția găsită pentru așa-zisa “rezolvare a
problemei transportului elevilor”. Dacă ne uităm în trecut, însăși doamna Raluca Turcan afirma că își
va “pune mandatul pe masă” pentru rezolvarea transportului elevilor, dar, din contră, dumneaei vine cu
o soluție care înrăutățește situația transportului elevilor. Ne-am dori ca problemele referitoare de
transport cu care elevii reprezentanți se luptă de ani buni să nu mai persiste într-un dezavantaj exclusiv
al elevilor cărora nu le este asigurat accesul la educație.” -Nicolae-Alexandru Rădulescu, președinte
AEBI

“Atâtea promisiuni și situații ne-au fost date, eleviilor, până în momentul de față încât nu mai știm ce să
credem si ce să nu. Azi s-a decis ca operatorii de transport să asigure transportul gratuit al elevilor
printr-o ordonanță de urgență care nu a fost făcută publică și asupra căreia persoanele în cauză nu
și-au putut da cu părerea. Mesajul pe care noi îl avem în aceste momente este unul cât se poate de clar,
avem nevoie de măsuri concrete și în cel mai scurt timp.” -Paula-Livia Buda, președinte AEM

“Guvernul acționează, încă o dată, într-un mod în care deja suntem obișnuiți: în aparență, apărând că le
pasă de elevi și de drepturile acestora, când, de fapt, în spatele lor se află doar interesele politice. Le
reamintim de propunerile deja enunțate de către asociațiile de elevi din România, propuneri corecte și
coerente. Ne dorim ca aceștia să ia în considerare opiniile elevilor, așa cum ar și trebui, din moment ce vorbim despre beneficiarii sistemului de învățământ. Sperăm curând să avem parte de soluțiile adecvate
și cinstite din toate punctele de vedere.” -Rahela-Maria Macovei, președinte AVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *