Posted on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov
(AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE)
condamnă ferm includerea cheltuielilor cu fondul școlii și al clasei în coșul minim de
consum pentru un trai decent al unei familii.
Vineri, 14 august a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial al României legea 174/2020
privind aprobarea coșului minim de consum lunar, unde sunt menționate cheltuielile privind
after school-ul, fondul clasei, rechizitele, manualele, serbările, excursiile și contribuția la paza
școlii, deși o parte dintre acestea ar trebui să fie acoperite de stat, potrivit Legii educație
naționale nr.1/2011.

Fondul școlii și fondul clasei sunt fenomene ilegale, dar bine împământenite în sistemul
educațional românesc, devenite o normalitate în rândul părinților. Cum ajung aceste sume
să fie colectate de la părinți în condițiile în care educația este gratuită?
Conform art. 105 din Legea educației, cheltuielile menționate anterior se asigură din
bugetele consiliilor locale, direcționând banii unităților de învățământ prin finanțarea
complementară, dar de cele mai multe ori banii ajung să vină din buzunarele părinților.
Conform legislației în vigoare, în momentul în care o școală necesită renovări sau fonduri
suplimentare pentru pază, unitatea de învățământ trebuie să trimită o adresă către
consiliul local prin care să solicite banii necesari. Solicitările făcute de directorii școlilor și
liceelor, de cele mai multe ori numiți politici, sunt foarte rare, întrucât aceștia pleacă de la
premisa că vor deranja oamenii din conducerea autorității locale, punând astfel considerentele
politice în fața interesului elevilor și a educației. În lipsa fondurilor provenite de la consiliile
locale, managerii unităților de învățământ apelează la modalitatea cea mai simplă de a face
rost de bani, anume părinții, ajungând astfel la colectarea unor sume uriașe, în mod ilegal.
La nivelul primăriilor există două situații: în bugetele locale au fost alocate fonduri în acest
sens, dar nu care nu ajung la școli, sume ce urmează a fi realocate la rectificările bugetare
ulterioare și situația în care localitățile sărace, în principal din mediul rural, nu dispun de
aceste fonduri în primă instanță. La nivel central problema este reprezentată de faptul că,
niciun Guvern din anul 2011 și până în prezent, nu a alocat fonduri suplimentare
pentru finanțarea complementară care să ajungă în bugetele localităților menționate
anterior.

Solicităm ferm Parlamentului să excludă fondul școlii și clasei din legea 174/2020, în
sensul reformulata în sensul de a reveni asupra legii, astfel încât să sprijine accesul
gratuit la o educație de calitate.

“Educația din România este gratuită și nu ar trebui condiționată de sumele pe care părinții
le pot sau nu le pot aloca, drept pentru care trebuie să existe un mecanism de monitorizare și
sancționare în cazul colectării de bani și prin care autoritățile locale să aloce banii necesar
fără drept de apel, iar Guvernul să sprijine combaterea fenomenului prin alocarea fondurilor
necesare. Menționarea în lege a banilor colectați din fondul școlii/clasei sunt practici care
sprijină corupția din unitățile de învățământ. Realitatea dură în care colectarea ilegală a
banilor este introdusă în lege de autorități, în ce punct am ajuns? Autoritățile locale se jură
că asigură toate cele necesare, iar directorii că nu cer sume de bani de la părinți. Legea
trebuie modificată de urgență, iar în locul unor aberații de acest gen, autoritățile ar trebui să
vină cu fonduri suplimentare și modalități prin care să combată aceste situații, nicidecum să
le promoveze.” -Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC

“Se pare că, după ani întregi în care reprezentații elevilor au semnalat caracterul nelegal și
imoral al sumelor oferite de părinți pentru fondul clasei, al școlii, ș.a.m.d, statul forțează
societatea să accepte ca o normalitate aceste sume într-o țară în care, conform Constituției,
educația este gratuită. Este penibil mai ales în condițiile actuale să vorbim de alte cheltuieli,
acestea trebuie să fie interzise sub orice formă și să ne dezobișnuim de această formă de
dezinteres care ne face să aruncăm cu banii fără să ne gândim la faptul că acești bani ar
trebui asigurați de către stat. Sunt familii care nu își permit să plătească copiiilor serbări
sau sume pentru diverse achiziții la clasă și ajung să fie batjocoriți de către diriginți, colegi,
etc. Fac un apel către societate: Nu normalizați ilegalitatea!” -Alex Rădulescu, președinte
AEBI

“Cum este posibil ca în anul 2020, în afara faptului că s-au făcut discriminări în rândul
elevilor cu privire la școala online, să se introducă fondurile clasei și al școlii în lege?
Conform legii, educația este gratuită, orice natură de strângere de fonduri cerute de către
unitățile de învățământ sunt ilegale. Cum va fi posibilă respectarea legii dacă legea educației
și legea 174/2020 cu privire la obligația strângerii de fonduri din partea părinților/elevilor
se bat cap în cap?” -Paula-Livia Buda, președinte AEM

“Sistemul nostru de educație este din nou în ilegalitate. Cel mai alarmant este că, în loc să se
asigure că legea este respectă și că banii provin din bugetele consiliilor locale, autoritățile
introduc fondul școlii și al clasei (ilegale de altfel) într-un act normativ. Atât AVE, cât și
celelalte asociații condamnă ferm această decizie și solicităm modificarea de urgență a legii.
Sumele cu care părinții cotizează pentru bănci, jaluzele, cretă, bureți și multe altele trebuie
să fie asigurate de stat, pentru că educația este gratuită. Solicitările noastre reprezintă
normalitatea pe care ar trebui să regăsim în școli, nicidecum vreun moft.
” -Rahela-Maria, președinte AVE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *