Posted on

Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), singura organizație reprezentativă a elevilor din
capitală și județul Ilfov condamnă încă odată lipsa de interes de care primăriile sectorului 4 și
implicit 1 au dat dovadă. Elevii vor continua protestele în mediul online până la achitarea burselor
școlare.

Timp de 2 luni, AEBI a atras în mod continuu atenția primăriilor din cele două sectoare asupra întârzierii
nejustificate a Hotărârii de Consiliu Local. Deși ambele sectoare dispun la momentul actual de Proiecte
de HCL-uri cu privire la concretizarea situației burselor școlare, ședințele de aprobare sunt în continuare
amânate fără vreo explicație rațională, în pofida promisiunilor autorităților locale. Mai mult, bursele au
fost scoase în mod conștient de pe Ordinea de Zi din cadrul ultimei ședințe în sectorul 1, demonstrând
încă o dată faptul că educația nu constituie o prioritate pentru aceștia.

Reprezentanții elevilor au conlucrat pentru a pune presiune continuă pe aleșii locali, însă ignorarea
telefoanelor și a adreselor este, aparent, pe ordinea zilei. În plus, societatea civilă s-a mobilizat în
solidaritate cu aceștia pentru a umple inbox-ul primăriilor cu e-mailuri prin care să solicite mult așteptata
ședință. Cu toate acestea, nu a fost dat niciun răspuns care să clarifice situația.

Pe lângă cheltuielile cauzate de lipsa de dispozitive acordate pentru școala online, elevii cu o situație
financiară precară trebuie să suporte greutatea financiară rezultată din vina celor care amână vehement
aprobarea burselor. Cu toate că, în mod concis, salutăm decizia sectorului 1 de a păstra în proiect
cuantumurile din anul precedent, dorim să o vedem realizată, nu doar promisă.

Pe această cale, solicităm de urgență încetarea acestei ignoranțe continue și stabilirea de urgență a
unei ședințe de consiliu local pentru aprobarea burselor în ambele sectoare.

“Dezamăgirea noastră este mult prea profundă pentru a putea fi descrisă. De acest ajutor financiar depind
toți elevii cu o situație financiară precară, și nu numai. Mii de cazuri sociale care nu își pot permite luxul
unei educații în format online. În plus, ne aflăm totuși la finalul semestrului 1 din acest an școlar, iar
aceste sectoare problemă încă amână respectarea legii. Cerem de îndată convocarea unei ședințe de
aprobare a acestor proiecte de HCL. Vrem fapte, nu vorbe.”-Ana-Maria Groza, președinte AEBI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *